MOMENTUL ZERO
Din dragoste pentru sufletele fără glas
Totul a început cu o pisică mică, firavă, pe care am numit-o Fetița. Era atât de mică, cu ochii lipiți, încât nici nu știu cum a ajuns la mine, la ultima casă din cartier, într-o zonă de câmp. Am dat ce aveam atunci: cubulețe de salam, iar Ana mă întreba mereu dacă mai iau o pisică. Eu răspundeam mereu: "Da, uite saraca, nu are pe nimeni." Și așa a început totul.
Clădirea care urma să devină Căsuța cu Pisici era inițial o magazie de lemne, un atelier de scule și un pod. În 2020 am amenajat prima cameră pentru cele cinci pisici salvate, iar visul a crescut cu timpul. În 2025 am construit a doua căsuță, jumătate din donații, jumătate din banii mei, muncind singur. Acum avem două căsuțe, 45 de pisici, și o carantină pentru cele care nu pot fi integrate imediat. Printre ele, unele cu boli grave: stomatită, PIF, ataxie… fiecare cu povestea sa, fiecare cu lupta sa pentru viață.
Zilnic fac curățenie, aplic tratamente, pun hrană de două ori pe zi și apă. Sâmbătă fac curățenie generală. O zi începe la 6 dimineața, cu vizita la adăposturi, apoi mergem la serviciu, iar după muncă continuăm cu a doua tură de curățenie. Pisicile mele sunt copiii mei, și fericirea mea. Nu am concedii, nu plecări. Nu există renunțare.
Diador m-a marcat profund. L-am găsit într-un șoc hipotermic la marginea unei străzi. Era mic, neajutorat. L-am adăpostit într-un atelier improvizat, printre alți zece pui, am izolat încăperea cu vată bazaltică ca să-l protejez de frigul de octombrie. După două zile de tratamente și antibiotice, l-am dus la veterinar: avea diafragma ruptă. Operația a fost riscantă, dar a supraviețuit. A trecut prin panleucopenie, apoi PIF, și totuși a scăpat. Suferința lui m-a învățat ce înseamnă devotamentul total.

Misu a fost motanul din vecini care ne-a ales pe noi. L-am văzut venind luni în șir la casă pentru hrană, și încet, încet, s-a mutat la noi. A făcut PIF și recidivă, am cheltuit 4.200 de euro pentru tratamente, și astăzi e bine, alături de noi. Stray, pisoiul cu ataxie din Mangalia, l-am adus după ce l-am văzut într-un clip pe TikTok; frigul și singurătatea lui m-au făcut să fac tot ce se putea pentru a-i salva viața. Negruțu și Raina au fost cazuri pierdute, victime ale neglijenței altora, care m-au marcat și m-au făcut să înțeleg cât de important este să fii vigilent și responsabil.
Viața mea se împarte între adăposturi și serviciu, între grijă și planuri pentru fiecare suflet în parte. Pisica mă învață să fiu bun, să zâmbesc în mijlocul haosului și să nu renunț niciodată. Fiecare mic gest, fiecare viață salvată, e o victorie.
În februarie 2025 am înființat oficial Asociația "Căsuța cu Pisici Ana & Hor", însă misiunea mea a început în 2018. Scopul nostru principal este adăpostirea animalelor salvate, dar facem și acțiuni de sterilizare și educație. Transparența este totul: liste de donații, cheltuieli, extrase de cont — totul public, actualizat zilnic pe site-ul nostru.

Ce mă doare cel mai mult? Nepăsarea, lipsa de educație și de empatie a oamenilor. Este rușinos să vezi câtă suferință ignoră oamenii și cât de puțin se respectă viața animalelor. Legile trebuie schimbate și puse în aplicare, iar manuale de bunăstare pentru animale ar trebui să fie în școli.
Visul meu pentru viitor este simplu: un gard antievadare pentru cei 1.100 mp ai adăpostului, astfel încât pisicile să poată explora liber și în siguranță. Nu vreau vile, mașini sau lux; doar să pot continua să fac bine și să salvez cât mai multe vieți, cu oameni care să mă ajute și în offline, și în mediul online, prin distribuiri și susținere.

Mulțumesc din suflet Mirunei și lui Dorin de la clinica Honey Hill din Hărman, doctorului Radu Sauciuc din Canada, comunității de pe TikTok, donatorilor și tuturor celor care ne susțin. Fiecare gest, oricât de mic, contează. Fiecare viață salvată e o lecție de iubire necondiționată.


